Tinerii care-l acuză pe patronul Untold de agresiune sexuală au depus plângere la Poliție. Bogdan Buta ar urma să fie audiat
Cazul patronului de la Untold, Bogdan Buta, acuzat că ar fi agresat sexual doi minori în 2021, se complică după ce informația a ajuns în spațiul public, în urma unei anchete de presă.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, doi dintre cei trei minori care ar fi fost în casa lui Bogdan Buta au fost luni seară la sediul IPJ Cluj, unde au depus o plângere în acest sens. Deocamdată, dosarul este in rem, adică se cercetează fapta, și nu persoana. Sursele judiciare au confirmat audierea celor care între timp au devenit majori, însă au refuzat să ofere detalii despre ceea ce au așternut pe hârtie, pe parcursul a mai multor ore, în care au răspuns întrebărilor anchetatorilor.
Citește și: Patronul Untold e acuzat că ar fi hărțuit sexual doi minori: Poliția aruncă întreg cazul în aer
Judiciariștii clujeni, spunsursele noastre, ar urma ca în zilele viitoare să-l cheme la audieri și pe Bogdan Buta pentru a clarifica toate aspectele. Abia după ce patronul Untold va da cu subsemnatul, anchetatorii vor avea un tablou complet a ceea ce s-a petrecut acum trei ani și vor putea face sau nu o acuzație împotriva celui reclamat.
Citește și: Patronul UNTOLD, prima reacție la acuzațiile că ar fi abuzat sexual doi minori: ‘Scenariul SF al unor șantajiști’
Poliția din Cluj s-a sesizat din oficiu
De altfel, IPJ Cluj a ieșit luni cu un comunicat în care a făcut precizări despre cazul patronului Untold.
Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că una dintre persoanele implicate în organizarea festivalului Untold ar fi agresat sexual, în anul 2021 doi minori, Compartimentul Relații Publice este abilitat să precizeze următoarele:
Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul inspectoratului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au demarat în cursul zilei de azi, 29 ianuarie a.c., cercetări din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 219 din Codul penal aflat în vigoare la momentul la care fapta prezentată în spațiul public ar fi fost comisă.
Precizăm faptul că până în prezent, la nivelul inspectoratului nu au fost primite sesizări sau plângeri penale care să vizeze informațiile expuse în cursul acestei zile în spațiul public.
Polițiștii de investigații criminale vor desfășura toate activităţile care se impun în vederea clarificării acestui caz și punerii în aplicare a măsurilor legale în consecință.