Aseară, de la 21:30, la PRO TV a început cea de-a treia săptămână din sezonul Suprem Survivor All Stars. A fost o seară încărcată, în care triburile au avut parte de discuții încărcate de cele mai diverse emoții, dar și de un joc puternic pentru provizii, câștigat de tribul albastru. Andrei Krișan, cel care în 2023, a ocupat locul doi la finalul sezonului, a continuat să urmărească și să comenteze fiecare moment din show.
Prima parte a serii care i-a atras atenția a fost discuția avută de Andrei Ciobanu, Robert Moscalu și ceilalți colegi despre pierderea unora dintre cele mai importante persoane din viața lor. ”Războinicii, ca de obicei, își deschid sufletele și încearcă să se omogenizeze, să se unească, să fie cât se poate de apropiați, unii de ceilalți. Cu toate astea, discutându-și pierderile și cum, din păcate, au rămas fără unul sau mai mulți membri ai familiei, rămâne un mesaj important – ca oamenii să-și ia telefonul și să-și sune părinții, să le dea un mesaj, să fie recunoscători. Un mai mare dar, nu există pe lumea asta. S-au emoționat cu toții și sigur îi ajută să-și limpezească mințile, să-și găsească motivația”, a spus Andrei.
Andrei Krișan comentează șirul de înfrângeri al Faimoșilor
În antiteză, Krișan a urmărit și comentariile din celălalt trib: ”Faimoșii discută șocați plecarea Elenei deoarece ea este una dintre campioanele Survivor România, câștigând sezonul 1. Plecarea și înfrângerea în fața Roxanei i-a surprins pe toți, mai ales că Nemeș nu a adus niciun punct până acum, dar a câștigat două Dueluri”.
Evident, vicecampionul a analizat și ce s-a întâmplat la proba pentru provizii: ”Primul joc al săptămânii le-a adus ouă și cartofi, o fericire proteică, aș putea zice, adăugând carbohidrații de la cartofi. Și totuși, noua regulă, schimbă total dinamica jocului – trei oameni să meargă în tabăra adversă pentru obiecte. Mă gândesc dacă ar putea fura inclusiv simbolul imunității, dar sper să le ia tot ce înseamnă unelte pentru hrană. Războinicii trimit trei băieți, poate nu neapărat surprinzător, dar fix așa vedeam și eu alegerile – Iancu, Delea și Andrei Ciobanu. Sunt potriviți să-și facă strategia și abia aștept să vedem ce-o să-și ia”.
Andrei Krișan comentează șirul de înfrângeri al Faimoșilor
Un comentariu interesant a fost cel oferit de Ana Porgras, care simte că a obosit de la înfrângerile repetate, iar Andrei Krișan a ținut să spună că: ”Pe când Războinicii se bucură de victorie, în camp-ul Faimoșilor, Ana Porgras discută despre liniștea apăsătoare a înfrângerilor. Este dureros, uneori parcă te și miră, chiar dacă nu ții cu ei – deoarece apare empatia. Sunt curios când o să se aprindă și discuțiile vor deveni mai acide, pentru că este doar un vulcan încă neactiv”.
Înainte de a încheia, Andrei a mai adăugat o serie de detalii despre modul în care el vede actuala desfășurare a lucrurilor: ”Faimoșii încă încearcă să-și facă toate strategiile posibile, însă mai mereu când trebuie să-și aleagă echipele, nu prea fac alegerile bune, deși a fost un joc apropiat, 10-8 cu o revenire clasică a Războinicilor. Nu știu dacă e pentru că nu-și revin ei mental după înfrângeri, dar presimt că o să fie o revenire surprinzătoare și dureroasă pentru adversari. Tare cred că una dintre soluțiile pentru o revenire în forță a Faimoșilor este să-și facă strategiile bune și să gândească mai limpede, nu să iasă în evidență prin caracterul puternic și încăpățânarea participanților”.
Survivor All Stars continuă astăzi și mâine, de la 21:30, la PRO TV și pe VOYO.