SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 03 Februarie 2024, 20:20
Data actualizarii: Sambata 03 Februarie 2024, 20:31
Cu o etapă înaintea duelului direct, cele două formații au obținut victorii în campionatul intern. Bayer Leverkusen s-a impus în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa celor de la SV Darmstadt, prin dubla nigerianului Nathan Tella (33, 57), şi rămâne lider neînvins, cu 16 victorii şi 4 remize.
Formația antrenată de Xabi Alonso are un avans de două puncte faţă de Bayern Munchen, deţinătoarea titlului, care a câştigat la rândul ei, scor 3-1, partida de pe teren propriu cu Borussia Moenchengladbach.
Harry Kane a marcat al 24-lea gol în actuala ediţie din Bundesliga, în minutul 70 al jocului de pe Allianz Arena. Pentru bavarezi au mai punctat Aleksandr Pavlovic (45) şi Matthijs De Light (86) în timp ce oaspeţii au marcat prin Nico Elvedi (35).
Bayer Leverkusen şi Bayern Munchen se vor duela sâmbăta viitoare, pe BayArena din Leverkusen.
Thomas Muller, a 500-a victorie cu Bayern Munchen
Thomas Muller a semnat a 500-a victorie într-un meci oficial pentru Bayern Munchen, în succesul cu Borussia Moenchenglabach, din etapa a 20-a din Bundesliga.
„Thomas Muller: Domnul Bayern Munchen atinge o nouă bornă”, titrează cei de la bundesliga.com, subliniind că jucătorul campioanei Germaniei „continuă să se bucure de statutul său de jucător al unui singur club”.
„După ce a ridicat al 12-lea titlu în Bundesliga la sfârşitul sezonului 2022/2023, dl Bayern a obţinut a 500-a victorie incredibilă în cel de-al 690-lea meci oficial pentru gigantul bavarez, împotriva Borussiei Moenchengladbach, în etapa a 20-a a sezonului 2023/2024”, adaugă sursa citată.
„Adevărul este că nu sunt foarte interesat de acele statistici. Ştiu că este un număr rotund. Mi-au oferit flori şi m-au felicitat, dar ceea ce contează cu adevărat pentru mine este că săptămâna viitoare vom juca împotriva celor de la Bayer Leverkusen”, a spus jucătorul.
????????????Thomas Muller becomes the first Bayern player this ???????????????????????????? to win 500 games ????
— CentreGoals. (@centregoals) February 3, 2024