SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Februarie 2024, 17:30
Data actualizarii: Duminica 04 Februarie 2024, 17:27
Olinga, cel care deținea recordul pentru cel mai tânăr marcator din istoria LaLiga, a sosit la FC Botoșani în iulie 2023, după aproape un an în care nu a avut echipă. Fostul jucător de la Mallorca, Malaga, Apollon Limassol, Zulte Waregem, Sampdoria, FC Viitorul sau Mouscron a jucat însă în doar nouă meciuri ale formației din Moldova, iar ulterior a dispărut din lot.
Valeriu Iftime, replică dură pentru Fabrice Olinga: „E nesimțire! El ne-a fentat”
Valeriu Iftime, replică dură pentru Fabrice Olinga: „E nesimțire! El ne-a fentat”
Olinga nu a mai jucat pentru FC Botoșani din noiembrie. Camerunezul susține că pașaportul i-a expirat, nu are dreptul de a intra în România, iar clubul nu a făcu niciun demers pentru a-l ajuta, motiv pentru care a depus memoriu la FIFA.
Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, i-a dat replica lui Olinga. Finanțatorul moldovenilor spune că fotbalistul african ar fi vrut să „îl fenteze”, refuzând să își facă pașaportul și cerând o sumă importantă pentru a accepta rezilierea contractului.
„Știu toată situația lui și o pot explica. El n-a avut pașaport, i-a expirat. N-a jucat deloc la noi, cere nu știu câte salarii… adică de o nesimțire, la urma urmei. N-a plecat niciun copil de aici și să-mi bat joc de el. Eu apăr clubul, dar totdeauna mă gândesc la copii ăștia care pleacă de la noi.
Dacă sunt tratați nedrept, se creează starea asta de nedreptate. Toată lumea spune că la Botoșani totul e ok, peste tot se spune asta. Toți spun că e un om acolo care nu fentează. El ne-a fentat! N-avea pașaportul expirat? Ăsta îi spunea să-și faci pașaportul, dar n-a vrut! I-am zi să-i dăm niște bani și să reziliem. A jucat un meci la noi și vrea 7.000 de euro pe lună. Hai să fim serioși!”, a spus Valeriu Iftime, potrivit TOP BT.
-
9 meciuri (298 de minute) a strâns Olinga la Botoșani în acest sezon
Fabrice Olinga: „Am depus memoriu la FIFA!”
Fabrice Olinga: „Am depus memoriu la FIFA!”
Într-un interviu acordat la începutul lunii ianuarie, Olinga spunea că FC Botoșani nu a făcut niciun demers pentru a-l ajuta să rezolve problema cu pașaportul, astfel că a depus memoriu la FIFA.
„Când am semnat cu FC Botoșani, în iunie 2023, am făcut-o pe doi ani, până în 2025. Clubul a făcut demersurile ca eu să primesc permis de muncă pentru șase luni.
Pașaportul meu a expirat pe 29 octombrie. Din iunie, de când am semnat, clubul nu a mai făcut niciun demers pentru a prelungi această perioadă, iar pașaportul a expirat.
Eu stau în Paris acum, iar consulul de aici mi-a transmis că documentul a expirat. Am sunat la club, la domnul Ignat (n.r. – președintele) și mi-a zis că se va rezolva. Nu s-a întâmplat nimic. Poliția m-a oprit în România și mi-au transmis că documentele pentru Camerun sunt bune, dar nu și cele pentru România. Practic, eram ilegal în țară. M-au suspendat.
Mi-au transmis că nu pot reveni în țară, în România, în următoarele șase luni. La club, la Botoșani, am trimis toate documentele, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am depus memoriu la FIFA! Reunirea a fost pe 4 ianuarie, dar nu m-au băgat în grup. Ar fi trebuit să fiu cu coechipierii. Aceștia nici măcar nu au emis vreun comunicat sau o postare pe social media în care să explice ce problemă am.
Vreau să rup contractul cu clubul. Le-am dat termen până pe 12, eu vreau să mă întorc la club. Dacă nu, caut o soluție să încheiem contractul. Am vorbit cu domnul Iftime, dânsul mi-a transmis că orice problemă am, să iau legătura cu președintele clubului”, a spus Olinga, pentru iamsport.ro.