Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat că au bombardat zeci de ţinte în Yemen sâmbătă, ca răspuns la atacurile repetate ale rebelilor houthi susţinuţi de Iran împotriva navelor din Marea Roşie şi Golful Aden, relatează AFP, citat de Agerpres.
Aceste raiduri aeriene comune în Yemen au avut loc la o zi după o serie de atacuri americane împotriva forţelor iraniene de elită şi grupărilor armate pro-iraniene din Siria şi Irak, ca răspuns la moartea a trei soldaţi americani în Iordania pe 28 ianuarie.
Loviturile de sâmbătă au vizat „36 de ţinte ale houthi în 13 locuri din Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale houthi împotriva traficului maritim internaţional şi comercial, precum şi asupra navelor de război care tranzitează Marea Roşie”, se arată într-un comunicat comun dat publicităţii de Statele Unite, Marea Brianie şi alte ţări care au susţinut operaţiunea.
„Aceste lovituri de precizie sunt menite să perturbe şi să degradeze capacităţile pe care houthii le folosesc pentru a ameninţa comerţul global şi vieţile marinarilor nevinovaţi”, se arată în comunicat.
Ce au țintit aliații
Atacul a vizat „arsenale adânc îngropate, sisteme şi lansatoare de rachete, sisteme de apărare antiaeriană şi radare ale houthi”, a adăugat documentul.
Sâmbătă mai devreme, Statele Unite anunţaseră deja că au efectuat lovituri în Yemen, vizând şase rachete antinavă al houthi „pregătite să fie lansate împotriva navelor din Marea Roşie”.
Vineri, armata americană a mai distrus opt drone în largul coastei Yemenului şi patru la sol pentru a „proteja libertatea de navigaţie” de atacurile houthi.