AUR solicită demisia „de urgenţă” a lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, precum şi delimitarea „fără ezitare” atât a PNL, cât şi a PSD „de faptele de corupţie” ale unui reprezentant al coaliţiei de guvernare.
„Solicităm atât PNL, cât şi PSD delimitarea fără ezitare de faptele de corupţie ale unui reprezentant al coaliţiei de guvernare, iar baronului Iulian Dumitrescu îi solicităm de urgenţă demisia din funcţia pe care o deţine. Un personaj suspectat pentru fapte de corupţie, pentru luare de mită, nu are ce să caute în funcţia publică pe care o deţine şi nu mai poate fi parte a deciziei la nivelul administraţiei judeţene prahovene”, a transmis, joi, AUR, într-un comunicat de presă.
Procurorii DNA efectuează, joi, percheziţii la sediul CJ Prahova în dosarul în care sunt efectuate cercetări în legătură cu un contract de proiectare şi execuţie a centurii oraşului Mizil, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, vizat de percheziţii ale procurorilor DNA, a confirmat acţiunea anchetatorilor şi a susţinut că va colabora cu aceştia şi nu se va ascunde în spatele niciunei funcţii politice sau administrative.
„În urma speculaţiilor apărute public, vreau să fac următoarele precizări: Pun la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns”, a scris Dumitrescu, pe pagina sa de Facebook.