SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 04 Februarie 2024, 20:07
Data actualizarii: Duminica 04 Februarie 2024, 20:06
Tehnicianul mai are contract cu FCSB până la finele actualei stagiuni. De când i-a preluat pe vicecampioni, Elias Charalambous a bifat 39 de prezențe la cârma roș-albaștrilor, timp în care a înregistrat o medie de 1.97 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Elias Charalambous, verdict despre situația sa de la FCSB
Elias Charalambous, verdict despre situația sa de la FCSB
Pentru FCSB urmează meciul de luni, 5 februarie, de la ora 20:00, împotriva campioanei en-titre, Farul Constanța. Cele două se vor înfrunta pe Arena Națională, iar disputa va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.
La conferința de presă premergătoare partidei, Elias Charalambous a abordat subiectul contractului său, care expiră la finele acestui sezon. Cipriotul a precizat că încă nu a discutat nimic cu conducerea cu privire la reînnoirea înțelegerii și că se concentrează doar pe meciurile din campionat.
”Până acum nu am discutat nimic. Și nici nu mă interesează așa mult. Adică nu mă concentrez așa mult la asta. Mă gândesc doar la următorul meci. Asta e cel mai important. În fotbal nu poți să îți faci planuri pe termen lung. O luăm pas cu pas.
Mă gândesc la meciul de luni, care e foarte greu. Apoi vom avea timp să vorbim despre viitor”, a spus Elias Charalambous.
FCSB și Farul Constanța, în campionat
FCSB și Farul Constanța, în campionat
FCSB se află pe primul loc în campionat cu 50 de puncte. După 23 de etape, echipa lui Elias Charalambous a înregistrat 15 victorii, cinci rezultate de egalitate și trei înfrângeri.
De cealaltă parte, Farul Constanța se situează pe locul cinci cu 34 de puncte. Nouă victorii, șapte remize și șapte eșecuri au obținut elevii lui Gheorghe Hagi până în clipa de față.