SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 14:21
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 14:25
Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru divulgare de documente clasificate, cu câteva zile înainte de alegerile legislative din Pakistan, au anunţat marţi partidul său şi media publice din această ţară, informează AFP.
Imran Khan şi Shah Mahmood Qureshi, fost ministru al afacerilor externe şi numărul doi în partidul fondat de Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), „au fost condamnaţi la zece ani de închisoare în acest dosar”, a declarat un purtător al PTI.
Fostul premier, înlăturat din această funcţie în aprilie 2022 de o moţiune de cenzură, se află deja la închisoare din luna august. El trebuie să facă faţă unei multitudini de acuzaţii şi a fost declarat ineligibil pentru cinci ani.
Această condamnare survine cu mai puţin de zece zile înainte de alegerile legislative şi regionale din 8 februarie, a căror campanie a fost presărată de acuzaţii de fraude şi de represiune împotriva PTI, scrie Agerpres.
În centrul acestei afaceri: un cablu diplomatic secret între ambasadorul Pakistanului şi SUA, pe care Khan l-a denunţat drept dovada unui complot american împotriva lui, susţinut de militari pakistanezi. SUA şi armata pakistaneză au dezminţit această afirmaţie.
Cine este Imran Khan, legenda Pakistanului
Imran Khan a fost inculpat în octombrie, în virtutea unei legi asupra secretelor oficiale, care datează din perioada colonială. Procesul a avut loc la închisoarea unde este deţinut Khan.
Fostul jucător vedetă de cricket consideră că urmăririle împotriva lui sunt motivate de consideraţii politice. El acuză armata – care l-a ajutat să acceadă la putere în 2018, dar a cărei susţinere a pierdut-o de atunci, potrivit analiştilor – că încearcă să preia conducerea ţării.
Imran Khan, fost star al cricketului, căpital al naționalei și campion mondial cu Pakistan în 1992, venit la putere după un scrutin controversat, în 2018, a fost demis de parlament în aprilie 2022 în urma unui vot de neîncredere.