„Muntenii: Alaska”, sezonul doi din „Triunghiul Bermudelor: În Ape Blestemate”, un nou sezon „Aşii Amanetului cutreieră America” şi „Inexplicabil”, sezonul 4, se vor vedea din februarie pe History Channel România, potrivit news.ro.
„Muntenii: Alaska” , premiera joi, 1 februarie, de la ora 22:00
„Muntenii: Alaska” este un spinoff al serialului „Muntenii”, care se concentrează pe cei suficient de curajoşi pentru a trăi în condiţii extreme de la ultima frontieră a Americii. Alaska evocă un sentiment de admiraţie în noi toţi: mai mare decât Texas, California şi Montana la un loc, aici totul este şi mai periculos şi mai extrem. În ciuda riscurilor, o categorie rar întâlnită de bărbaţi şi femei încă ascultă chemarea acestui ţinut îndepărtat şi ne lasă pe noi, restul lumii moderne, uimiţi de curajul, abilităţile şi rezistenţa de care este nevoie pentru a supravieţui în marele nord îndepărtat al Alaskăi.
„Triunghiul Bermudelor: În Ape Blestemate” | Sezonul 2, premiera luni, 5 februarie, de la ora 21.00
„Triunghiul Bermudelor: În Ape Blestemate” urmăreşte o echipă de istorici şi scafandri pasionaţi de epave de mare adâncime care investighează misterele Triunghiului Bermudelor şi explică de ce sute de nave şi avioane au dispărut fără urmă. În fiecare episod echipa urmăreşte indiciile şi investighează epave misterioase în speranţa de a le identifica şi de a închide cazul privind motivul dispariţiei lor.
În 2022, echipa serialului a ajuns pe prima pagină a presei internaţionale când a găsit un fragment din naveta spaţială Challenger, care a explodat la scurt timp după lansare, în 1986, un dezastru care a avut loc în afara Triunghiului Bermudelor. Acum, ei au pus ochii pe noi epave, sperând să rezolve unele dintre cele mai misterioase dispariţii din aceste ape.
„Aşii Amanetului cutreieră America” | Sezonul 2, premiera duminică, 18 februarie, de la ora 12:00
„Aşii Amanetului” pornesc din nou la drum pentru a vizita unele dintre cele mai interesante locuri din S.U.A., în căutarea unor descoperiri istorice şi a unor obiecte de colecţie impresionante.
Fiecare episod îi urmăreşte pe Rick Harrison, Corey Harrison şi Austin „Chumlee” Russell de la faimoasa casă de amanet „Gold & Silver” din Las Vegas intrând în contact cu fanii din întreaga ţară şi achiziţionând obiecte de colecţie inedite. De la premiera emisiunii din 2009, seria „Aşii Amanetului” i-a urmărit pe membrii familiei Harrison şi lumea plină de culoare a afacerilor de amanet din magazinul lor din Las Vegas. Cu peste 600 de episoade şi fani în întreaga lume, seria continuă să atragă obiecte cu totul unice în care „Aşii Amanetului”, împreună cu o echipă de evaluatori şi experţi experimentaţi, îşi folosesc ochii ageri şi abilităţile pentru a evalua obiectele, de la cele mai banale la cele cu adevărat istorice. Fanii locali îşi vor prezenta obiectele preţioase pentru a avea şansa unei evaluări personale şi pentru a câştiga nişte bani dacă fac afacerea potrivită cu Aşii. Experţi de încredere ai emisiunii se alătură evaluatorilor locali pentru a împărtăşi opinii şi analize istorice, precum şi pentru a ajuta la testarea practică a unora dintre artefacte.
„Inexplicabil” | Sezonul 4, premiera marţi, 27 februarie, de la ora 21:00
De la producătorii emisiunilor-cult „Extratereştri Antici” şi „Blestemul Insulei Oak”, „Inexplicabil” – prezentat de legendarul actor William Shatner – explorează cele mai fascinante, ciudate şi inexplicabile mistere ale lumii. Cu participarea impresionantă a oamenilor de ştiinţă, istoricilor şi martorilor, se încearcă o clarificare a unor întâmplări aparent imposibile.
Mii de oameni susţin că au văzut OZN-uri. Majoritatea incidentelor de această natură au loc în aceleaşi zone. Oare este posibil ca navele extraterestre să viziteze în mod repetat Pământul în zonele supranumite „hub”-uri pentru OZN-uri?
Timp de secole la rând, arheologii şi exploratorii au fost pasionaţi de oraşe străvechi pierdute în negura timpului. Cum ajunge o comunitate prosperă să dispară? Iar dacă ruinele lor sunt descoperite, ce dezvăluie acestea despre istoria umanităţii?
De-a lungul istoriei, mulţi au susţinut că pot vedea în viitor. Aceşti mistici, profeţi şi clarvăzători au avut viziuni ale unor evenimente care au schimbat cursul istoriei. Dar ce au dezvăluit oare profeţiile lor?
De la structuri misterioase şi aşa-numite locuri „malefice” până la creaturi ciudate şi ritualuri bizare, „Inexplicabil” va explora subiecte care au mistificat omenirea timp de secole.
În noile episoade vom analiza mai îndeaproape călătoriile în timp. De mii de ani, omenirea a fost fascinată de ideea că omul va putea efectua călătorii în timp. Dar dacă astfel de călătoriile în timp au avut deja loc? Unii dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din lume cred cu tărie că această performanţă este teoretic posibilă.