SPORT.RO
Data publicarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 14:40
Data actualizarii: Marti 30 Ianuarie 2024, 14:57
Fostul internațional român Ionuț Lupescu este de părere că Dinamo nu merita să piardă meciul cu Rapid, punctând faptul că echipa din „Ștefan cel Mare” se află în situația actuală în mare parte din cauza transferurilor „făcute în grabă”.
„Nu trebuia să piardă Dinamo (n.r. – meciul cu Rapid). Din păcate nu a fost primul meci în care se spune că nu trebuia să piardă.
Pierd puncte atunci când nu trebuie. Devine din ce în ce mai grea situația pentru noi. S-au făcut câteva transferuri care după părerea mea sunt destul de târziu făcute, făcute în graba, puțin neprofesionist.
Meciuri mai sunt, dar important este să ia punctele necesare. Iașiul a câștigat, va fi foarte greu”, a spus Ionuț Lupescu într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.
Lupescu: „Conducătorii adevărați au planuri mai multe!”
Lupescu a avut un mesaj și pentru șefii lui Dinamo, pe care i-a acuzat că nu au pregătit o variantă de rezervă, pentru a se asigura că „roș-albii” nu vor ajunge să retrogradeze: „Conducătorii adevărați au planuri mai multe, nu numai unul: a,b,c. E foarte important să știi să lucrezi în avans cu cel puțin șase luni înainte. Acum să vedem, nu știu dacă se gândesc la așa ceva”.
Dinamo ocupă în momentul de față locul 15 în clasamentul Superligii, cu 16 puncte, unul mai mult decât ultima clasată, FC Botoșani.
Etapa viitoare, Dinamo o întâlnește pe FCU Craiova, vineri, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.