SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 09:56
Data actualizarii: Miercuri 31 Ianuarie 2024, 09:56
Nathaniel Phillips (26 de ani) s-a întors la Liverpool după ce a evoluat în prima parte a sezonului la Celtic, în Scoția. Nici acolo nu a primit foarte multe șanse, așa că oficialii de pe Anfield au decis să-l trimită sub formă de împrumut la o altă echipă.
Liverpool s-a mai despărțit de un jucător!
Liverpool s-a mai despărțit de un jucător!
Cardiff City a oficializat mutarea prin intermediul rețelelor de socializare. Cu noua sa echipă, Nathaniel Phillips se va lupta pentru o clasare cât mai bună în Championship, al doilea eșalon fotbalistic din Anglia.
Phillips a ajuns la Liverpool încă din 2016, din perioada junioratului, iar Cardiff City devine a patra echipă la care este împrumutat, după VfB Stuttgart, Bournemouth și Celtic.
”Suntem încântați să confirmăm că Nathaniel Phillips s-a alăturat Cardiff City sub formă de împrumut până la finalul sezonului 2023-2024”, au transmis galezii.
Produs de Bolton Wanderers (2006-2015), Nat Phillips a ajuns la Liverpool în 2016, iar în 2019 a început să se pregătească cu prima echipă a ”cormoranilor”.
We are delighted to confirm that Nathaniel Phillips has joined #CardiffCity on loan from Liverpool until the end of the 2023/24 season! ✍️#CityAsOne
— Cardiff City FC (@CardiffCityFC) January 30, 2024
Colosal! Cât a ajuns să coste un bilet la ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe Anfield
Colosal! Cât a ajuns să coste un bilet la ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe Anfield
Ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe Anfield Road în calitate de antrenor al lui Liverpool se va juca pe 19 mai, contra lui Wolverhampton Wanderers, în runda finală din Premier League.
Toate biletele sunt deja vândute, iar suporterii își mai pot achiziționa tichete doar de pe „piața neagră”, așa cum numesc jurnaliștii englezi site-urile de resale din Anglia.
Pe site-urile respective, un bilet la tribună, chiar în spatele băncii lui Klopp, la meciul Liverpool – Wolves, a ajuns să coste 24.480 de lire sterline, cu toate taxele incluse, scrie Mirror.
Diferența față e prețul oficial al unui bilet în aceeași zonă a stadionului, 60 de lire, este una colosală, însă „piața neagră” rămâne singura variantă pentru fanii lui Liverpool care vor să urmărească ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe Anfield.