SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 03 Februarie 2024, 15:40
Data actualizarii: Sambata 03 Februarie 2024, 15:40
Paris Saint-Germain a câştigat, scor 2-1, meciul cu Strasbourg, din etapa a XX-a din Ligue 1, iar tehnicianul spaniol Luis Enrique a fost întrebat dacă este îngrijorat înaintea partidei cu Real Sociedad, din 14 februarie, din optimile Ligii Campionilor.
„În 12 zile am putea fi cu toţii morţi. Ei bine, sper că nu. Dar nu mă interesează Liga Campionilor.
Ceea ce mă interesează este Brest, meciul de Cupă. Nu există viitor în fotbal, mai ales la nivel înalt. Brest. Meciul de Cupă. O finală pentru noi”, a declarat Luis Enrique la conferinţa de presă, citat de news.ro.
PSG va evolua cu Brest, miercuri, în optimile Cupei Franţei, iar apoi în campionat cu Lille, înainte de prima manşă cu Real Sociedad, din optimile Ligii Campionilor.
În Ligue 1, PSG este lider cu 47 de puncte, iar duminică are loc derby-ul principalelor urmăritoare, Brest (locul 3, 35 p) – Nice (locul 2, 38 p).