SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2024, 11:44
Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2024, 11:43
În finala de la Londra, românca a învins-o pe McKayla Maroney (SUA), considerată principala favorită, iar la momentul respectiv, imaginea cu americanca supărată când îi era acordată medalia de aur Sandrei Izbașa a făcut înconjurul lunii, iar conaționalii ei nu au ratat oportunitatea pentru a-i taxa atitudinea lipsită de fair-play pe care a afișat-o la ceremonie.
Pe rețelele de socializare și pe mai multe bloguri din SUA au apărut imediat reacții legate de atitudinea americancei, motto-ul „McKayla is not impressed” urcând în topul căutărilor.
Ce face și cum arată McKayla Maroney, după 12 ani de la Jocurile Olimpice
Ce face și cum arată McKayla Maroney, după 12 ani de la Jocurile Olimpice
Ajunsă la 28 de ani, sportiva din Statele Unite a ieșit din lumina reflectoarelor, deși mai participă la diverse evenimente.
La sfârșitul anului 2023, fosta gimnastă a dezvăluit că a trecut printr-o perioadă complicată, confruntându-se cu probleme de sănătate destul de complicate.
„Vă împărtășesc asta, sper să ajute pe cineva!! Am suferit de insomnie severă. Am dormit, în total, 10 zile în trei luni. A fost un coșmar, dar trebuie să dormi ca să ai coșmaruri.
Sunt atât de obosită. Am aflat că sufăr de intoleranță la histamină, ceea ce mi-a cauzat probleme ajore legate de adrenalina din corp, care mi-a creat toate neplăcerile”, a povestit la momentul respectiv.
McKayla Maroney a făcut parte din echipa feminină de gimnastică artistică a Statelor Unite ale Americii care a participat la Jocurile Olimpice din 2012, cucerind aurul pe echipe.
Are în palmares un titlu mondial cu echipa și două medalii individuale de aur, la sărituri, obținute la Mondialele din 2011 și 2013.
McKayla Maroney, victimă în scandalul abuzurilor sexuale din SUA
McKayla Maroney, victimă în scandalul abuzurilor sexuale din SUA
Larry Nassar, fostul medic al lotului național de gimnastică, a fost condamnat la 175 de ani de închisoare.
După condamnarea lui Larry Nassar, fostul doctor al lotului american de gimnastică, la 175 de ani de închisoare pentru agresarea sexuală a peste 100 de sportive, s-a ajuns la un acord cu privire la despăgubirile financiare ale victimelor.
Reuters precizează că acordul între gimnaste și instituțiile sportive (federația USA Gymnastics și Comitetul Olimpic și Paralimpic American) se ridică la suma de 380 de milioane de dolari!
Printre cele mai cunoscute victime ale lui Nassar se numără campioanele olimpice sau mondiale Simone Biles, Aly Raisman și McKayla Maroney.