SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 02 Februarie 2024, 23:04
Data actualizarii: Vineri 02 Februarie 2024, 23:05
Bahassa a deschis scorul pentru olteni în prima repriză, iar Juan Bauza a dublat avantajul, în a doua parte, cu un gol superb cu călcâiul, marcat în timp ce se afla cu spatele la poartă. Dennis Politic a redus din diferență pentru „câini”, care însă nu au reușit să mai marcheze și au rămas pe ultimul loc în clasament.
Juan Bauza a vorbit despre golul înscris cu călcâiul
Juan Bauza a vorbit la finalul meciului despre victoria importantă obținută, dar și despre golul său. Argentinianul a recunoscut că nu a intenționat să înscrie așa, însă a fost singura variantă care i-a trecut prin minte la acea acțiune pe care a dezvăluit că nu și-o mai amintește.
„Nu mi aduc aminte foarte multe despre gol. M-am trezit acolo în fața porții și am finalizat cu călcâiul. Nu am vrut intenționat să finalizez așa. Pur și simplu mi-a rămas mingea undeva în spate și mi s-a părut cea mai rapidă opțiune. Eu prefer să-i fac pe ceilalți colegi ai mei să marcheze.
Era foarte important pentru noi să câștigăm pentru că a fost un derby și pentru că veneam după două înfrângeri. Ideal este să ținem ritmul, să muncim în continuare și să câștigăm și în următoarele meciuri”, a declarat Juan Bauza la finalul meciului.
Întrebat despre plecarea de la FC U Craiova, după ce Adrian Mititelu a anunțat că ar avea oferte din zona Golfului pentru el, argentinianul a oferit un răspuns sincer: „În momentul acesta nu mă gândesc să plec. Am avut și accidentări și nu am reușit să am continuitate. Dacă voi contribui cu goluri și assist-uri, automat vor veni ofertele pentru mine”.