O pacientă care se află internată cu copilul în Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani a filmat gândaci mergând pe pereţii saloanelor şi susţine că pe la ferestrele spitalului intră aerul rece de afară.
În imaginile postate de femeie pe Facebook se vede cum pe faianţa dintr-un salon de spital, dar şi pe tocurile ferestrelor umbla gândaci. Clipul a fost filmat sâmbătă, 3 februarie, în Secţia de pediatrie a Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani, unde tânăra este internată cu copilul.
”În imagini se poate vedea cum merg gândaci prin saloane. Mizeria este ruptă parcă dintr-un film de groază şi dacă va uitaţi mai bine se poate vedea şi cum intră curentul pe la geam Venim în spital să ne tratăm copiii şi iei alte boli şi ne mai mirăm şi de ce”, a scris femeia pe Facebook.
Unitatea sanitară se află în administrarea Consiliului Judeţean Botoşani, instituie care, potrivit jurnaliştilor locali, a raportat în ultima perioadă investiţii consistente în spital
Reprezentanţii spitalului nu au putut fi contactaţi, đuminică, pentru a exprima un punct de vedere cu privire la această situaţie.
Consiliul Judeţean Botoşani anunţa în august anul trecut că Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” va fi reabilitată şi modernizată în cadrul unui proiect finanţat prin PNRR.
Maternitatea din Botoşani s-a aflat în centrul unui scandal după că o tânără însărcinată a murit, la unitatea medicală, ea neprimind îngrijiri medicale timp de şapte ore, deşi acuza dureri puternice. De asemenea, la sfârşitul anului trecut, mai multe persoane, între care foşti şefi ai Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani, au fost reţinute de DNA în dosarul privind fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi la spital.