SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 03 Februarie 2024, 13:21
Data actualizarii: Sambata 03 Februarie 2024, 13:26
LIVE Everton – Tottenham (de la ora 14:30)
Tottenham l-a transferat în această iarnă pe Radu Drăgușin de la Genoa pentru o sumă de 25 de milioane de euro (plus alte eventuale 5 milioane ca bonus), însă fundașul central român nu a bifat până acum decât câteva minute pe final în întâlnirile cu Manchester United (2-2) și Brentford (3-2) din Premier League.
Cu o victorie azi la Everton în meciul de pe ”Goodison Park” din etapa cu numărul 23, Spurs le egalează la puncte pe Manchester City și Arsenal (ambele au 46), aflate pe podium sub liderul Liverpool (51 p).
Ce spune managerul Ange Postecoglou despre Radu Drăgușin la trei săptămâni după transfer
La conferința de presă premergătoare jocului cu Everton, programat vineri, antrenorul Ange Postecoglou a spus că atât Radu Drăgușin, cât și Timo Werner au reușit să se adapteze deja la Tottenham și a comentat inclusiv plecările de la clubul londonez.
„În fereastra de transferuri am avut obiective clare. Eram descoperiți la nivelul fundașilor centrali după ce l-am lăsat pe Davinson Sanchez să plece, iar faptul că am reușit să îl aducem pe Radu a fost excelent.
De asemenea, și transferul lui Timo a fost unul excelent. Din cauza accidentărilor și a absenței lui Son, Werner deja și-a adus contribuția.
Dacă am fi lăsat aceste transferuri pentru ultimele zile, jucătorii ar fi avut nevoie de timp pentru a se adapa. Ambii (n.r – Drăgușin și Werner) s-au adaptat bine”, a spus Ange Postecoglou.