Fostul lider PNL, Crin Antonescu nu-i vede pe liberali într-o situație „vecină cu dezastrul”. El a declarat marți, la Digi24, că nu sunt temeiuri ca PNL să fie considerat „bolnavul politicii românești”.
„Eu constat, e flatant pe de-o parte, că foarte multă lume, analiști politici, se preocupă cu precădare de soarta PNL. Știu, și as putea eu însumi să fac o lungă emisiune cu dvs, că există lucruri care nu ne-au încântat pe aceia care suntem susținătorii PNL, însă pe de altă parte nu cred că PNL se află azi într-o situație atât de dramatică, vecină cu dezastrul, așa cum e descrisă de multe ori.
Se apropie alegerile europarlamentare, PNL are posibilitatea să vorbească, să contureze direcții și orizonturi pentru acea parte din societatea românească dornică să mențină un proiect occidental, european, NATO, cu care ne-am angajat și tot ce înseamnă opțiunea majoră a acestei națiuni dupa căderea comunismului.
Deci cred că PNL are ce spune, are oameni pe care să îi pună pe listă, oameni care pot spune nu doar ce au de gând să facă, ci și ceea ce au făcut. Cred că PNL are la îndemână tot ce îi trebuie pentru a da bătăliile din acest an”, a declarat Crin Antonescu.
Candidați la prezidențiale
Fostul lider PNL a indicat doi potențiali candidați la presidențiale.
„Se discută obsedant cum va cădea dl Ciucă după europarlamentare, eu nu-l văd în această postură, deși se poate întâmpla. Totuși e politică, eu nu sunt ghicitor, dar observ că dl Ciucă a încercat și se străduiește să se achite de situația complicată de a fi, cu puțină experiență în spate, președintele unui partid ca PNL. Nu cred că sunt temeiuri ca PNL să fie trata ca omul bolnav al politicii românești”, a a mai declarat Crin Antonescu.
Fostul lider PNL crede că Nicolae Ciucă poate fi candidatul PNL la prezidențiale, la fel cum și fostul director SRI Eduard Hellvig ar putea candida la prezidențiale din partea liberalilor pentru că „are echipamentul, resursele pentru a juca la nivel mare”.